Migrena-mon-amour

Migrena-mon-amour

(sau… nu. Dar totuși parcă ne apasă prea greu cuvântul acesta ”migrenă”, ca să mai pun și un titlu apăsător)

Dupa 2 zile la rând cu migrenă în care nu am putut să mă ridic din pat, încep să înțeleg de ce mulți colegi de suferință cu migrenă cronică ajung depresivi. Dar nu, aceasta nu este o poveste depresivă. Este o poveste despre cum trăiești o viață cu migrena în buzunarul de la tâmplă. Câteodată iese la joacă, alte ori ne lasă în pace, însă știm că e tot timpul acolo, în așteptare.

E o perioadă cu vreme foarte schimbătoare la București, trecem în câteva minute de la soare la ploaie torențială, iar pe mine acest fenomen mă doboară la pat. Am zile întregi în care nu sunt în stare de nimic, stau sub cearșaf și privesc viața cum trece pe lângă mine. Și de fiecare dată îmi vine să-mi dau palme, pentru că am foarte multă treabă. Dar, fără a exagera, durerea de la migrenă paralizează. Durerea din tâmplă mă trece prin frisoane, amețeală, probleme de concentrare. vedere încețoșată, greață și câteodată chiar cu vomă, incapacitatea de a mânca, de a sta prea mult în picioare, etc. În migrene extreme devin semi-conștientă, vegetez.

Binențeles că am fost la toți medicii, am făcut toate testele. Acum nu mai merg, pentru că m-am săturat să aud: ”nu se cunosc cauzele migrenei”, ”poate fi de la orice, de la alcool, vreme sau brânzeturi cu mucegai”, ”o să treacă dupa primul copil”, ”o să trăiești cu ea toată viața”, etc.

Am trecut prin fazele de ”rabd că trece” și am ajuns până la stări de panică de la primele înțepături în tâmple, dimineața când ma trezesc. Dacă și voi treceți prin asta, mă veți înțelege.

Am încercat să gândesc pozitiv.

Am încercat cu ieșiri în natura.

Mi-am schimbat modul de nutriție.

Am făcut detox în Sri Lanka.

Am încercat cu cafea.

Cu duș rece.

Cu comprese pe tâmple.

Cu plante.

Cu masaj.

Cu pastile. Pastile care te fac să nu mai poți să conduci, să nu mai vorbești coerent, pastile după care vezi viața ca prin ceață.

Dar Migrena-mon-amour e tot acolo, în buzunarul de la tâmplă. Câteodată, într-adevar, dupa unele remedii, dispare pe câte 1-2 luni. Dar alte dăți revine și e tot mai intensă, o dată pe săptămână, de două ori pe săptămână.

Văd în jur mulți colegi de suferință, care trec prin aceleași simptome și probleme ca si mine. Și totuși, am impresia că se vorbește prea puțin despre această afecțiune, că se bagă sub preș pe motiv că ”aaa, e doar o durere de cap”, când de fapt nu e…  Când ar fi cazul, deja, în anul 2018, să nu se mai vorbească de migrena ca de un OZN, care nu se știe de unde vine și unde pleacă. Si sa plece, odata, cu totul. 

Voi cum trăiți cu Migrena-mon-amour?

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *